Cine suntem?
Istoric
Istoric
Colegiul National “Constantin Brâncoveanu”
Colegiul National “Constantin Brancoveanu”, unitate şcolară cu tradiţie în sistemul educational bucureştean, cu o vechime de peste 60 de ani, reprezintă pentru zona în care se află, o alternativă modernă și viabilă pentru societatea actuală.
Mediul social în care operează şcoala, deşi întruneşte şi caracteristicile generale ale societăţii româneşti in tranziţie, este totuşi unic, fiind determinat de natura si intensitatea forţelor cu care acţionează actorii sociali ce configurează comunitatea locală, de specificul grupurilor sociale implicate, sau care au efecte – directe sau colaterale- asupra calităţii si eficacităţii actului educativ.
Prima atestare a școlii noastre datează din 1954, sub denumirea de Liceul Nr. 6, având ca director pe doamna profesor de limba latină, Ana NICOLAU. La 1 septembrie 1961, liceul nr. 6 se mută din Cartierul Costeasca în Cartierul Pajurei, într-un nou local de școală, schimbându-și numele în Școala medie Nr.6 ”Ilie Pintilie”, iar până în 1972- Liceul Teoretic Nr. 6, funcționează în parallel cu Școala medie Nr.6. Din 1972 până în 1976, liceul se va numi Liceul Teoretic “Dumitru Petrescu”. Din 1976 liceul devine Liceul Industrial “Dumitru Petrescu”, iar în 1990 primește titulatura actuală de Liceul Teoretic “Constantin Brâncoveanu”. Urmând ca în 2025 să primească titulatura de Colegiul Național “Constantin Brâncoveanu”.
Contribuind la interiorizarea de către fiecare a propriei sale deveniri, putem spera că elevii –partenerii noştrii dintotdeauna- vor deveni personalităţi autonome şi creative, apte de a decide in folosul lor, dar şi al celorlalţi ceea ce este mai bine pentru ei şi pentru semenii lor, vor stăpâni cunoştinţele ştiinţifice şi valorile culturii naţionale şi universale necesare pentru a fi cetăţeni ai ţării noastre, dar şi ai unei Europe unite şi ai întregii umanităţi, vor respecta drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului, vor fi demni si toleranţi faţă de oameni şi opiniile lor, vor fi sensibili faţă de natura şi mediul înconjurător, faţă de problematica umana in general, respectându-şi în acest fel îndatoririle fundamentale faţă de acest mod specific de a fi al nostru, al oamenilor denumit atât de sugestiv şi emblematic totodată “condiţie umană”.Prima atestare a școlii noastre datează din 1954, sub denumirea de Liceul Nr. 6, având ca director pe doamna profesor de limba latină, Ana NICOLAU. La 1 septembrie 1961, liceul nr. 6 se mută din Cartierul Costeasca în Cartierul Pajurei, într-un nou local de școală, schimbându-și numele în Școala medie Nr.6 ”Ilie Pintilie”, iar până în 1972- Liceul Teoretic Nr. 6, funcționează în parallel cu Școala medie Nr.6. Din 1972 până în 1976, liceul se va numi Liceul Teoretic “Dumitru Petrescu”. Din 1976 liceul devine Liceul Industrial “Dumitru Petrescu”, iar în 1990 primește titulatura actuală de Liceul Teoretic ,,Constantin Brâcoveanu”.
Contribuind la interiorizarea de către fiecare a propriei sale deveniri, putem spera că elevii –partenerii noştrii dintotdeauna- vor deveni personalităţi autonome şi creative, apte de a decide in folosul lor, dar şi al celorlalţi ceea ce este mai bine pentru ei şi pentru semenii lor, vor stăpâni cunoştinţele ştiinţifice şi valorile culturii naţionale şi universale necesare pentru a fi cetăţeni ai ţării noastre, dar şi ai unei Europe unite şi ai întregii umanităţi, vor respecta drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului, vor fi demni si toleranţi faţă de oameni şi opiniile lor, vor fi sensibili faţă de natura şi mediul înconjurător, faţă de problematica umana in general, respectându-şi în acest fel îndatoririle fundamentale faţă de acest mod specific de a fi al nostru, al oamenilor denumit atât de sugestiv şi emblematic totodată ,,condiţie umană”.
Viziunea școlii
Viziunea şcolii derivă din idealul educaţional de formare a personalităţii omului de mâine, capabil să se integreze social și profesional într-o societate a cunoaşterii, în contextul valorilor europene.
Deviza:
„Eu sunt copilul. Tu ții în mâinile tale destinul meu. Tu determini, în cea mai mare măsură, dacă voi reuși sau voi eșua în viață! Dă-mi, te rog acele lucruri care să mă îndrepte spre fericire. Educă-mă, te rog, ca să pot fi o binecuvântare pentru lume!”
Misiunea școlii
Misiunea noastră este să formăm tineri coordonatori, creativi, toleranţi, capabili să relaţioneze social, să facă performanţă şi să se adapteze la realitatea aflată în continuă transformare.


