Colegiul Național
”Constantin Brâncoveanu”

Consiliul elevilor

Elevii care doresc să candideze pentru a fi desemnați ca reprezentanți ai elevilor în consiliul de administraţie al unităţii de învăţământ trebuie să aibă, la data alegerilor, vârsta de 18 ani împliniți.
De asemenea, în conformitate cu Art. 7, lit. e) din OME nr. 5154/2021, în cazul în care reprezentantul elevilor se află în anul final al nivelului de învăţământ, se desemnează un membru supleant, dintr-un an de studiu inferior, care va împlini vârsta de 18 ani până la încheierea cursurilor din anul şcolar respectiv, care preia reprezentarea elevilor în CA după încheierea cursurilor, dar nu mai târziu de data emiterii deciziei de constituire a noului consiliu de administraţie pentru anul şcolar următor.

Candidații care doresc să fie desemnați ca reprezentanți ai elevilor transmit un dosar care conține următoarele documente:

  1. scrisoare de intenție;
  2. copia cărții de identitate;
  3. declarație pe propria răspundere a candidatului că nu se află în situațiile de incompatibilitate.

În prezent, Consiliul Școlar al Elevilor are ca președinte pe eleva Dincă Maria, clasa a X-a D, iar reprezentantul acestora în Consiliul de administrație este elevul Diaconescu Ingrid Ana-Maria, clasa a XII-a B.